30 de văduve, ajutate cu alimente neperisabile de Parohia Bistrița

4 Aprilie 2020 20:20

Activitățile Protopopiatului Piatra Neamţ din ultimele zile au constat și în ajutorarea  persoanele vulnerabile şi a celor aflate în izolare.  

Preoţii din parohiile de sat, care aparţin Protopopiatului Piatra Neamţ, ajută în această perioadă  persoanele vulnerabile şi cele aflate în izolare.  

Un exemplu concret în acest sens îl reprezintă Parohia Bistrița, după cum ne-a declarat părintele Gabriel Pintilie: „Noi, în Parohia Bistrița, încercăm să ajutăm periodic 30 de văduve care părăsesc mai greu locuinţa, au boli sau stau în zone izolate. Le cumpărăm alimente și ne îngrijim să le răspundem de fiecare dată când ne solicită ajutorul”.

Mai mult de atât, considerând că este foarte important să acționeze ca o comunitate, Protopopiatul Piatra Neamț a răspuns solicitării de ajutor din partea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Piatra Neamț și a livrat 352 de kg de legume care au ajuns la bătrâni izolați din Piatra Neamț. 

Nici unitățile medicale nu au fost uitate. 25 de porţii de mâncare au ajuns ieri la Secţia de de Boli Infecțioase a Spitalului Județean „Piatra Neamț”, aceasta fiind una dintre activităţile de implicare recurente pe care Protopopiatul Piatra Neamţ le desfăşoară pentru a sprijini comunitatea în lupta cu virusul COVID-19.  

Pe lângă porțiile calde de mâncare, au mai fost distribuite prăjituri de la „ALINE cake boutique” și cafea caldă de la Cafenea „Atelier”. (Ana-Maria Țoc)

Alege să susții toate proiectele noastre sociale, educaționale, culturale, filantropice!

LEI

Fii la curent
cu ultimele noutăți!