Privesc în jur și pare că toți știu adevărul. Ascult – și descopăr că fiecare are propriul său adevăr. Și luptă pentru el cu o încrâncenare ce-ar fi în stare să nască un nou război. În timp de război, ajungem să facem între noi războaie – uitând că pacea e de patru ori mai mare decât dreptatea. Iar decât dreptatea presupusă ori complet închipuită… cred că e de mii de ori mai mare pacea!
Iar Adevărul ne va face liberi. Știm asta. Și rămânem în Hristos!
Dar ce ne facem cu adevărul de la oameni? Prinși în tot felul de știri și de manipulări, între realitate și glume proaste, între durere și putere, între lumi diferite și stăpânitori ai lumii care au uitat, parcă, de lume… îngenunchem.
Nu ne lăsăm îngenuncheați – dar ne plecăm sufletul în fața lui Dumnezeu. „Dă-ne nouă ajutor, Doamne, ca să ieșim din necazuri, că deșartă este izbăvirea cea de la oameni”!
Privesc în jur și pare că toți știu adevărul. Ascult – și descopăr că fiecare are propriul său adevăr. Și luptă pentru el cu o încrâncenare ce-ar fi în stare să nască un nou război. În timp de război, ajungem să facem între noi războaie – uitând că pacea e de patru ori mai mare decât dreptatea. Iar decât dreptatea presupusă ori complet închipuită… cred că e de mii de ori mai mare pacea!
Am citit, de curând, un fragment în care se spunea despre inteligență că poate fi și demonică. Pe când înțelepciunea… niciodată n-are cum să fie rea! Poate ar fi cazul să cerem și noi – oricâtă școală am avea – înțelepciune. Și-atunci ar apărea și Adevărul la lumină, diferit de toate adevărurile pe care susținem că le deținem.
Poate că, dacă am avea înțelepciune, am vorbi mai puțin și am iubi mai mult. Și-am vedea oamenii. Am iubi oamenii din fața noastră. Ne-am implica. Am cârti mai puțin. Sau măcar nu i-am mai acuza pe cei care ajută.
Oamenii sunt de iubit. Atât. Fără așteptări, fără amânări, fără cerut recompense. Iar când mângâiem sufletul unui om străin, nouă ne facem bine. Fără să vrem, fără să știm, fără să ne imaginăm măcar – depunem firimituri de bunătate în contul care ne-ar putea salva, cândva, propriul suflet. Pentru că Dumnezeu nu rămâne niciodată dator.
Adevăru-i că… adevărul se află doar în ceea ce putem face acum, aici, oricât de puțin. Adevărul se află în îmbrățișarea pe care o putem oferi, necondiționat, aproapelui nostru. Pur și simplu. În rest, suntem prea mici pentru adevărurile schimbătoare și batjocoritoare ale lumii celei mari.
Să fim și să rămânem mici și să ne rugăm: „Păzește-mă, Doamne, ca pe lumina ochilor, cu acoperământul aripilor Tale acoperă-mă!”. Doar așa vom trăi în Adevăr. Și în Iubire.
* Poți ajuta refugiații donând pentru cazare, masă ori asistență medicală pe fiideajutor.ro!
Autor: Anda Elena Pintilie
