Colegiul „Sfântul Nicolae” sau grija permanentă pentru comunitatea ieșeană

10 Aprilie 2020 18:43

Situația declanșată de epidemia COVID-19 a reușit în această perioadă să mobilizeze asociațiile și instituțiile de voluntariat să inițieze activități locale de sprijin și să susțină comunitățile în lupta împotriva Coronavirusului. Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași, format în mare parte din studenți teologi, s-a oferit ca decursul acestor zile dificile să se alăture inițiativelor locale și să ajute constant comunitatea ieșeană afectată de molimă. Astfel, voluntarii CSN au reușit până acum să doneze pachete generoase cu alimente și medicamente, să dăruiască zilnic 100 de cafele doctorilor și oferă peste 130 de porții de hrană caldă Spitalului de Boli infecțioase și medicilor aflați în carantină.

Implicarea pentru binele comunității afectate de COVID-19 definește Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași ca fiind una din instituțiile de voluntariat care se alătură luptei împotriva epidemiei ce afectează întreaga lume. Aceștia desfășoară în această perioadă diferite acțiuni de sprijin local și reușesc să fie alături de oamenii cu diferite probleme și nevoi. Mai multe detalii cu privire la activitatea CSN ne-a oferit Cristian Butnărașu, coordonator voluntari: „În această perioadă dificilă pentru întreaga comunitate, în special pentru cea ieșeană, Colegiul «Sfântul Nicolae» desfășoară mai multe activități de implicare în domeniul voluntariatului. Ne implicăm pe partea de ajutorare a persoanelor vârstnice, vulnerabile, de peste 65 de ani, singure și fără venituri, oferindu-le alimente și medicamente. Am primit mai multe baze de date din partea Primăriei Iași în colaborare cu asociațiile de locatari, și așa am reușit să îi identificăm mai ușor și să ajungem la cei aflați în nevoie.

Toate aceste ajutoare le donăm și suntem bucuroși că am primit din partea mai multor oameni pachete cu alimente. Chiar în aceste zile doamna Miron Maria Mirabela​, CEO Avisso, a donat prin intermediul a doi voluntari care au făcut parte din comunitatea CSN 25 de pachete destul de consistente plus apă, iar acestea vor fi oferite gratuit bătrânilor și persoanelor afectate. Totodată, vreau să menționez că am primit donații din partea unor oameni care doresc să rămână anonimi, iar dacă mai sunt persoane care vor să se implice, pe pagina de facebook «Colegiul Sfântul Nicolae» veți găsi parteneriatul cu Fundația Comunitară Iași, unde se află un site dedicat donațiilor.

O altă direcție ar fi implicarea în campania «Cafea pentru medici», și deși activitatea a avut loc până pe 6 aprilie, continuăm și săptămâna aceasta să ducem aproximativ 100 de cafele pe zi. În total am adunat peste 2500 de cafele pe care am reușit să le oferim medicilor.

Într-o altă direcție, avem un parteneriat cu Fundația Comunitară Iași, unde livrăm anumite materiale procurate de către fundație. Prin crearea fondului de urgență pentru comunitate, aceștia reușesc să strângă materiale pentru spitale. Astfel, ne-am oferit să le livrăm necondiționat și să-i ajutăm oricând este nevoie. Doresc să îi menționez și pe cei de la Ford Iași, care ne-au pus la dispoziție mașini prin care noi reușim să ne facem mult mai bine treaba, având această resursă foarte importantă pentru noi.

Totodată, colegii noștri de la Casa de oaspeți «Sfântul Nicolae» au bucătăria deschisă în această perioadă și pregătesc zilnic peste 130 de porții pentru Spitalul de Boli Infecțioase, pentru Policlinica «Providența» și pentru căminele din campusul Tudor Vladimirescu, unde se află medici în carantină. Zilnic ducem pachete complete cu hrană caldă: ciorbiță, felul II, pâine, desert și apă. Oamenii se mobilizează și ni se alătură, comunitatea este vie.

Vrem să mulțumim Asociației «Sfânta Parascheva» din Chicago, reprezentată prin doamna Mariana Cuceu, prin care am primit o donație substanțială. Am primit donații din partea multor oameni care au văzut activitatea noastră: familia Hoșliag ne dăruiește săptămânal legume proaspete pentru prepararea mâncării, cofetăria «Marabou» ne oferă desertul, și mulți binefăcători donează și se implică în această inițiativă.

Dorim ca în continuare să rămânem o comunitate strânsă, o comunitate care să aprecieze efortul medicilor și a celor care se află în prima linie, și adresez un îndemn la rugăciune continuă, atât pentru doctori cât și pentru voluntari, pentru că fiind mereu plecați până seara târziu, nu reușim să ne rugăm cum ar trebui, și ne-am bucura să știm că lumea se roagă pentru noi”.

Pentru mai multe informații, puteți vizita pagina de facebook Colegiul „Sfântul Nicolae” sau pe www.colegiulsfantulnicolae.ro.

Autor: Flavius Popa

Sprijină misiunea noastră! Donează!
GiveDoxoForm
LEI
Please ask any questions or explain anything needed to arrange for giving your donation.