Copilărie oriunde, proiect dedicat copiilor refugiați din Ucraina

Soluția pe care o propunem prin intermediul acestui proiect este terapia prin artă și joc. Încercăm să ne asigurăm că toți copiii refugiați sunt în siguranță fizic, dar și emoțional, să sprijinim mamele din Ucraina să facă față situației și să le redăm celor mici copilăria, chiar dacă se află departe de casă.

Pro Vita Iași, în parteneriat cu Parohia Sfântul Haralambie și Asociația „Iași pentru viață”, cu implicarea profesorilor și studenților de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, demarează proiectul „Copilărie oriunde”, proiect dedicat copiilor refugiați din Ucraina.

Din informațiile disponibile în acest moment, sute de copii au rămas orfani, fără unul sau chiar ambii părinți. Mulți dintre ei au ajuns deja în România, o parte dintre ei chiar la Iași, iar alții sunt în situația de a fi separați de familie și îndepărtați de casă. Ce înseamna aceasta pentru un copil? Traume, întreruperea educației și, nemijlocit, tulburarea copilăriei.

Soluția pe care o propunem prin intermediul acestui proiect este terapia prin artă și joc. Încercăm să ne asigurăm că toți copiii refugiați sunt în siguranță fizic, dar și emoțional, să sprijinim mamele din Ucraina să facă față situației și să le redăm celor mici copilăria, chiar dacă se află departe de casă. Poate că nu vom reuși să le alinăm suferința, dar le-am putea reaminti ce este zâmbetul, dragostea, bucuria jocului și a copilăriei.

Seria de activități educative și recreaționale dedicate copiilor refugiați cuprinde:

● spectacole de teatru de păpuși,

● concerte de muzică,

● proiecții de film și desene animate,

● activități sportive și dans,

● excursii în Iași,

● jocuri educative și distractive,

● ateliere de teatru, muzică, pictură/ desen,

● club de conversație în engleză.

Activitățile se vor desfășura cu sprijinul voluntarilor Pro Vita Iași, „Iași pentru viață”, a studenților și a profesorilor de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, fiind însoțite de translatori. (Ana Gabor)

* Poți ajuta refugiații donând pentru cazare, masă ori asistență medicală pe fiideajutor.ro!

Alege să susții toate proiectele noastre sociale, educaționale, culturale, filantropice!

LEI

Fii la curent
cu ultimele noutăți!