Cu toții cunoaștem mult dezbătutul subiect al acestui an, cel despre pandemia cu care se confrunta omenirea la ora actuala și care vă rămâne în istorie precum celelalte boli care au marcat lumea. Numele acestui nou rău nevăzut stă pe buzele fiecăruia dintre noi, creând o situație generală de agitație și panică, deoarece boala a luat iarăși prin surprindere umanitatea care este pusă în fața condiției sale efemere, ceea ce generează frică.
Pentru combaterea răspândirii virusului, implicit și a consecințelor create de acesta, oamenii se retrag din aceasta „luptă” pentru a se proteja, fiind o metodă primordială în fața inamicului invizibil, fară leac. Astfel, viață cotidiană își încetinește bunul său mers, rămânând pustii străzile, bisericile, școlile și toate locurile unde oamenii se întâlneau, fiind toți împreună.
Au rămas pustiite metropolele care odinioară erau sufocate de aglomerația interminabilă, până și micile sate uitate de lume, printre care și Rădeni, un sat de la marginea județului Neamț, parcă ferit de nenorocirile abătute asupra lumii datorită credinței purtate de sătenii care încă păstrează viu, în sufletele lor, glasul lui Dumnezeu. Cu rugăciuni înălțate către Cer și cu nădejde, oamenii de aici nu se tem de virus, însă înțeleg cât este de important încetinim răspândirea, că printre victimele răpuse de virus se pot numără bunicii, părinții, vecinii noștri și știu ce înseamnă pierderea unei persoane dragi. Mai întâi de toate, oamenii din acest sat trăiesc într-o comunitate în care fiecare are un rol deosebit; caractere diferite care conviețuiesc și se completează creând o armonie. Fie că vorbim de muncă, de evenimente fericite sau nefericite, știi că te poți baza pe oamenii din sat care vin mereu în ajutor.
Însă ceea ce îi unește deseori pe acești oameni este Biserica, un loc unde, trecând peste orice neînțelegere, oamenii dau la o parte orice orgoliu și creează împreună un tot unitar; un loc în care nu mai exista termenul de „clasă socială”, toți fiind egali, toți având același scop, toți fiind uniți de aceeași valoare: credința. Când se întâmplă să lipsească cineva de la slujbă, parcă s-ar produce un dezechilibru. Să alegem să ne protejăm și să îi protejăm și pe cei din jurul nostru, stând acasă.
Cu toate acestea, cu ajutorul părintelui paroh, nu pierdem Sfânta Liturghie. Biserica, acum pustiită, răsună din depărtare, creând în tot satul atmosfera solemnă din timpul slujbei. Nu participăm împreună fizic, dar putem asculta. Pentru cei cu o credință puternică, există o conexiune dincolo de limitele trupești, sufletul fiind mereu în legătură cu Sfânta Biserică, mai ales în această perioadă sfântă din viață fiecărui creștin, și anume perioada Postului Mare, când trebuie să fim mai aproape de Hristos. Ne gândim cu mare regret că nu putem lua parte la cântările din preajma Învierii, niște cântări deosebit de frumoase. Până acum toți enoriașii cântau, de la copiii cu voci suave până la bătrânii cu glasurile lor grave, voci care se completează și se întrepătrund, într-o atmosfera solemnă, înălțătoare.
În aceste vremuri noi, trebuie să dăm dovadă de disciplină, de altruism și generozitate, pentru că mulți dintre noi se află în dificultate și, de aceea, părintele a reușit să mobilizeze tinerii că să meargă în sprijinul celor în nevoie.
Nu ne rămâne decât să fim responsabili atât în ceea ce privește trupul, pentru a opri transmiterea virusului, cât și sufletul. Să nu uitam de cele Sfinte pentru că astfel, prin echilibrarea celor două, trup și suflet, putem combate COVID-19 împreună. (Lavinia Ciocoiu, Rădeni – Neamț)
