La Iași, ospitalitatea devine, din nou, milostenie: 40 de parteneri se alătură proiectului „Hrană pentru pelerinii Sfintei Parascheva”

18 Septembrie 2026 17:59

40 de restaurante, hoteluri și companii din industria alimentară se alătură și în acest an proiectului „Hrană pentru pelerini”, inițiat de Fiideajutor.ro. În data de 17 septembrie 2026, reprezentanții acestora s-au întâlnit la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a pregăti implicarea din perioada Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, când vor oferi hrană, apă și ceai pelerinilor. Lista partenerilor rămâne deschisă.

În fiecare toamnă, Iașul devine locul uneia dintre cele mai impresionante întâlniri de credință din România. Sute de mii de oameni vin din toate colțurile țării și din afara granițelor pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Vin după drumuri lungi, uneori de sute de kilometri. Așteaptă ore întregi la rând, ziua sau noaptea, purtând cu ei rugăciuni, mulțumiri, doruri și nădejdi.


Anul trecut, peste 300.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul sfintei. Pentru a-i primi cum se cuvine, Arhiepiscopia Iașilor desfășoară, an de an, un amplu efort de organizare, sprijinire și ospitalitate. Prin implicarea parohiilor, mănăstirilor, centrelor medicale și a structurilor sale sociale, sunt oferite pelerinilor peste 100.000 de porții de mâncare, precum și apă și ceai, pe parcursul zilelor de pelerinaj.

Acestui amplu demers i se alătură parteneri din domeniul ospitalității și companii din industria alimentară, care aleg să ofere din priceperea, resursele și munca lor. În acest fel, serviciul devine slujire, resursa devine dar, iar ospitalitatea devine milostenie. În 2025, cu sprijinul lor și prin donațiile primite pe Fiideajutor.ro, au fost distribuite aproape 75.000 de porții de mâncare și peste 5.000 de sticle de apă pelerinilor veniți la Iași.

„Știm că, uneori, privim cu greutate această perioadă, dar cred că suntem chemați să ne schimbăm perspectiva și să devenim mai primitori și iubitori, asemenea sfintei noastre dragi. Îi vedem pe pelerini așteptând ore în șir la rând și uităm, poate, că în spatele fiecărei rugăciuni șoptite este un om obosit, flămând sau înfrigurat” — Pr. Cosmin Brînză, director Fiideajutor.ro

Până în prezent și-au confirmat implicarea:

Cafeneaua Piața Unirii, Chalette Events, Cofetăria Mont Blanc, Crevețeria, DiferEAT, Euro-Kras Trading, El Barin, Elysium Events, Gusstare – Kantină Urbană Modernă, Restaurant Salsa, Fast Food Dania, Hanu' Vișoianu, Hotel Coroana, Hotel Internațional, Hotel Unirea, KOSAROM & AVI-TOP, La Castel & Panifcom, Liria Events & Amouria Events, Miki Crunch, Motel Bucium & Grand Hotel Traian, Oliv Bistro, Pizza Di Napo, Popas Șipote, RCBB Gruppe, Restaurant „Bolta Rece”, Restaurant Bizantiq, Restaurant Krud, Restaurant Oscar, Restaurant „Plopii fără soț” & Casablanca, Restaurant Rita, Restaurant Romeo e Giulietta, Rotiseria YES, Take&Eat.

„În perioada Hramului, întreaga noastră echipă este foarte solicitată, dar pregătim cu multă bucurie porțiile pentru pelerini. Sunt colegi care aleg chiar să rămână peste program, fără să ceară nimic în plus, pentru că simt că această dăruire are un rost. Sperăm ca, de la an la an, această comunitate să devină tot mai mare, cu cât mai mulți reprezentanți ai domeniului ospitalității, iar astfel să creștem împreună binele pe care îl putem face” Paul Pădurariu, Owner & CEO al restaurantelor „Plopii fără soț” și Casablanca Iași


Lista rămâne deschisă. Mai este loc la masa faptelor bune

Proiectul „Hrană pentru pelerini” continuă să primească noi parteneri. Cei care doresc se pot alătura acestei inițiative contactând echipa Fiideajutor.ro la office@fiideajutor.ro sau 0746 936 969.

Și persoanele fizice pot deveni parte din această lucrare, fie prin voluntariat în perioada hramului, fie printr-o donație pentru proiectul „Apă pentru pelerini”, disponibil pe Fiideajutor.ro.

Pentru că, în zilele Sfintei Parascheva, Iașul nu este doar orașul prin care trec sute de mii de pelerini. Este orașul care îi primește.

***

Fiideajutor.ro este Platforma Faptelor Bune a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, punctul de întâlnire pentru toți cei care doresc să ofere din resursele, timpul și expertiza lor în sprijinul aproapelui, o punte între cei care au nevoie și cei care pot dărui ajutor.

Alege să susții toate proiectele noastre sociale, educaționale, culturale, filantropice!

LEI

Fii la curent
cu ultimele noutăți!