Ouă de Paște încondeiate cu fărâme de suflet și lumină

18 Aprilie 2025 16:02

Copiii și tinerii din Ansamblul Folcloric „Hurgheșul” și Grupul Vocal Hurgheșelul au făcut o mică minune în post: au pictat manual 240 de ouă de lemn în doar patru zile! Provocarea a venit de la RCBB Gruppe Iași care, prin Fundația Erin, și-au propus să își surprindă partenerii cu un cadou inedit și să susțină, în același timp, atelierele Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Feredeni.

„De Crăciun, am descoperit ceva ce ne-a rămas în suflet: copiii din Feredeni, comuna Deleni, pictând cu răbdare și bucurie niște globuri simple, care au ajuns la partenerii noștri. Fiecare dintre ele purta urme de culoare, dar mai ales urme de suflet. Și iată-ne din nou, de data aceasta în preajma Paștelui, cu dorința sinceră de a retrăi acea emoție curată. Le-am lansat o provocare: 240 de ouă din lemn, de pictat în doar câteva zile. Recunosc, nu știam exact ce presupune asta. Dar am aflat. Este un proces migălos, care cere timp, răbdare și dedicare – mai ales când fiecare ou e gândit ca un dar”, a mărturisit Ionuț Zota, Coordonator Marketing RCBB Gruppe România.


Cu această ocazie, în parohie s-a organizat prima întâlnire de anul acesta a atelierului de pictură „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" în perioada 5 - 8 aprilie. Fiecare ou de lemn a devenit o pânză de lucru și a fost pictat de mâinile mici (dar cu mare talent și atenție) ale copiilor din parohie cu motive tradiționale românești, modele geometrice, linii, cruci, motive florale, frunze, ramuri, în stil minimalist cu dungi, puncte, combinații simple de culori sau cu motive inspirate din natură precum fluturi, păsări, soare, frunze. 

Partenerii de la RCBB au fost impresionați! „Copiii din Feredeni ne-au uimit din nou. Cu toate emoțiile, cu presiunea timpului, au reușit să transforme această provocare într-un act de bucurie. Au lucrat într-un atelier improvizat chiar în biserica din sat, lângă altar – un colț de lume unde liniștea are altă greutate și timpul pare să curgă altfel.” 


Și, așa cum se întâmplă de obicei cu binele împărtășit și energia pe care o aduc faptele bune făcute în liniște, rezultatul a fost, de fapt, nu doar o multitudine de mici cadouri foarte deosebite, ci un „efect” mai profund și specific Postului Paștelui: 

„Prin aceste ouă, nu oferim doar un simbol de sărbătoare. Le oferim partenerilor noștri o părticică din această lume sinceră și caldă. Când am ajuns la Feredeni, am simțit ceva ce nu mai trăisem de mult. O liniște care nu vine din lipsa zgomotului, ci dintr-un sentiment profund de pace. Pentru câteva clipe, m-am desprins de task-uri, deadline-uri, agitație. Nicio vacanță, nicio zi liberă nu a reușit să mă scoată din cotidian așa cum a făcut-o acel loc și energia acelor copii” Ionuț Zota, reprezentantul companiei.

Mulțumim partenerilor care ne încred cu misiuni care ne amintesc despre lucrurile care contează cu adevărat: sufletul pus în lucruri simple, bucuria de a dărui și liniștea pe care o regăsești doar atunci când te apropii de esență. Mulțumiri și felicitări copiilor talentați din Federeni și părintelui Dănuț Fotea care ghidează întreaga comunitate.

De Anca Bordeanu

***

fiideajutor.ro este platforma care deschide uși către proiectele de suflet ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei menite să aducă Binele în inimile celor aflați în nevoie. Află mai multe pe www.fiideajutor.ro, urmăreşte-ne activitatea pe FacebookInstagram şi nu ezita să ne scrii pentru mai multe informații. 

RCBB Gruppe este un grup româno-german cu experiență vastă pe piața construcțiilor rezidențiale, comerciale și industriale. Piatra de temelie RCBB Gruppe este RC BETON BAU România. Succesul lor se bazează pe o organizare eficientă, un management dinamic și un spirit antreprenorial bine dezvoltat, fiind mai mult decât performanță și rezultate.

Alege să susții toate proiectele noastre sociale, educaționale, culturale, filantropice!

LEI

Fii la curent
cu ultimele noutăți!