Tort și flori pentru Alexandra Begisheva – aniversare în refugiu

Una dintre refugiatele găzduite temporar la Agora a împlinit 42 de ani, iar cei doi copii ai săi au complotat cu voluntarii, spre a-i face o surpriză. Alexandra Begisheva a primit tort și flori, i s-a cântat „Mulți ani, trăiască” și a plâns – pentru prima dată, după mult timp – de fericire.

La sfârșitul acestei săptămâni, la Centrul de evenimente Agora al Arhiepiscopiei Iașilor a avut loc un moment emoționant – care i-a unit pe toți, refugiați și voluntari, într-o clipă de normalitate.

Una dintre refugiatele găzduite temporar la Agora a împlinit 42 de ani, iar cei doi copii ai săi au complotat cu voluntarii, spre a-i face o surpriză. Alexandra Begisheva a primit tort și flori, i s-a cântat „Mulți ani, trăiască” și a plâns – pentru prima dată, după mult timp – de fericire!

Alexandra își are soțul acasă, în Ucraina, înrolat în armată. Nu-și imagina că va prinde vreodată o astfel de aniversare, în refugiu. „Vreau să se termine războiul, aceasta este dorința mea. Și toate familii din țara noastră să se întoarcă acasă, fiindcă avem o țară frumoasă,o țară de oameni fericiți”, a spus ea.

Nu-și imagina nici că, printre străini, va putea să se simtă atât de iubită și de prețuită. „Aici mă cuprind în îmbrățișare toți oamenii pe care, de fapt, nici nu-i cunosc. Mă simt foarte bine. Astăzi m-am ascuns pe unde am putut, ca să nu mă vadă copiii cum plâng. Trebuie să fiu puternică pentru copiii mei și pentru viitorul lor. Eu am doi bărbați, doi fii – și ei trebuie să vadă că au o mamă puternică!”

Este o mamă puternică, iar copiii săi știu asta. Cu toții se roagă ca următorul tort să fie mâncat acasă, în familie completă, în pace și cu zâmbetul pe buze.

* Poți ajuta refugiații donând pentru cazare, masă ori asistență medicală pe fiideajutor.ro!

Autor: Anda-Elena Pintilie

Alege să susții toate proiectele noastre sociale, educaționale, culturale, filantropice!

LEI

Fii la curent
cu ultimele noutăți!