Vlăduț s-a întors din Germania la începutul săptămânii. Locuiește cu bunica și fratele mai mic, iar acum cu toții sunt în izolare. Deoarece nu pot lua legătura direct cu el, ne auzim la telefon, îmi spune de ce are nevoie și împreună cu finul meu, mergem la cumpărături și îi lăsăm la poartă.
„Părinte, cel mai greu în această izolare este că nu te poți deplasa nici până la fântână sau la magazin. În plus, toți ne evită, se tem de noi, parcă am fi omorât pe cineva. Stând toată ziua în casă, timpul trece foarte greu dar privim partea bună a lucrurilor: pentru noi, cei care stăm la țară, este mai bine deoarece mai putem ieși prin curte. Mai rău este pentru cei de la oraș. Ne punem nădejdea în Dumnezeu. În fiecare zi la 12.00, când bate clopotul, ne așezăm în genunchi, ne rugăm și facem metanii...până seara; parcă timpul trece mai iute”. (pr. Gheorghe Anisie, Parohia Bozieni, Protopopiatul Săveni, județul Botoșani)
