Bursa de merit „Sfântul Ioan Maximovici” pentru olimpici și campioni

400
lei
72.000
lei
14060
lei

În sala de clasă, în laborator sau pe terenul de sport, olimpicii noștri își scriu poveștile de succes cu pasiune, sacrificii și cu eforturi susținute. Astfel, România a reușit să se plaseze cu mândrie în fruntea Europei în ceea ce privește numărul de medalii pe care elevii le-au obținut, în anul 2023, la olimpiadele școlare internaționale; 144 de elevi excelenți, 174 de medalii, 30 de olimpiade internaționale și regionale pe discipline (juniori și seniori). La acestea adăugăm și cele 14 medalii obținute de tinerii sportivi la Jocurile Europene

Fiecare medalie, fiecare trofeu câștigat de acești campioni nu este doar un simbol al victoriei individuale, ci și o dovadă colectivă a perseverenței și sprijinului din partea familiilor și comunității, iar în spatele fiecărui zâmbet de pe podium se ascunde un drum lung de efort și determinare.

Prin cele 15 burse de merit „Sfântul Ioan Maximovici”, în valoare de 400 lei/lună, dorim să transmitem un mesaj de apreciere, mândrie și încurajare celor care demonstrează că performanța nu este doar un obiectiv, ci o întreagă poveste despre curaj, sacrificiu și dăruire. Este o expresie profundă a recunoștinței noastre pentru fiecare scânteie de excelență pe care ei o aduc în lumea noastră, înălțând standardele colective și inspirându-i pe ceilalți să țintească mereu sus.

Bursa de merit „Sfântul Ioan Maximovici” pentru olimpici și campioni

Dar nu este de ajuns să fim martori la ascensiunea tinerilor noștri campioni și olimpici. Acești viitori lideri au nevoie de sprijinul nostru pentru a-și transforma visele în realitate și a aduce mândrie în inimile noastre și ale întregii țări. 

 

Susține-i și tu printr-o bursă lunară de merit și fii parte dintr-o schimbare care va inspira generații întregi!

Este momentul să le oferim încrederea și resursele pentru a-și valorifica darurile primite de la Tatăl Ceresc!

Alege să susții toate proiectele noastre sociale, educaționale, culturale, filantropice!

LEI

Fii la curent
cu ultimele noutăți!